vineri, 3 noiembrie 2017

”Cei bogați nu muncesc pentru bani” - Robert Kiyosaki


Cu toții ne-am pus intrebarea asta vreodată ” De ce unii se îmbogățesc și noi nu?”. Simplu. Unii au educație financiară, alții nu. Motivul pentru care mulți oameni sunt bogați, nu este dorința ci frica. Ei au impresia ca banii le va îndeparta frica de săracie. Mulți dintre ei agonisesc o viață întreagă și la finalul vieții realizează că acea frică nu a dispărut ci s-a accentuat. Pentru că se tem că or să piardă acei bani. Deoarece nu vor să piardă confortul financiar și luxul cu care s-au obișnuit, le este teamă de ce or să zică cei din jur și exemplele pot continua. Din acest motiv mulți ajung să se îmbolnăvească, câteodată, de boli atât de grave, încât unii își pierd orice urmă de speranță și ajung într-un punct în care recurg la alte metode, deoarece problema lor nu se poate rezolva cu bani, așa cum au fost obișnuiți.

Tot frica este și motivul sărăciei, deoarece ne este teamă să riscăm, să ne dăm o șansă. Și atunci când riscăm și nu reușim  începem să căutăm vinovați, statul, economia țării sau cei bogați. Niciodată nu facem o analiză a noastră sau a situației în care ne aflăm și de ce ne aflăm tot în punctul A și nu în B.

Majoritatea oamenilor folosesc teama și lăcomia împotriva lor. Ei își traiesc viața într-un haos total, deoarece sunt tot timpul la ”alergat”. Toată viața aleargă după bani, după un loc de muncă stabil, după un salariu mare și dacă s-ar putea, și mărirea lui la fiecare 3 luni, tocmai din aceste două motive: teama și lăcomia.

Întodeauna vom avea aceste sentimente. Cheia este să nu le lăsăm să pună stăpânire pe noi, ci să folosim aceste sentimente în avantajul nostru.

În încheiere, vă las cu un exemplu foarte potrivit pentru acest articol, din  cartea lui Robert Kiyosaki:

”Imaginea unui măgăruș care trage o căruță atâta vreme cât stăpânul său îi trece pe la nas un morcov. Stăpânul măgărușului ajunge unde vrea, în schimb animalul aleargă mereu după o iluzie. Mâine va fi încă un morcov pentru măgăruș.”

*banii sunt morcovul lor, iluzia ...


Imagini pentru magarus care trage o caruta si un morcov

miercuri, 1 noiembrie 2017

De ce am ales să fiu turist profesionist?

Până de curand eram ca toată lumea, cu un job stabil, cu maxim două vacanțe pe an, și alea în țările foarte cunoscute de români (Turcia, Bulgaria, Grecia și Italia) ... cam astea sunt opțiunile noastre, din cauza nivelului de trai din România. Asta până când a apărut o prietenă bună de-a mea din Arad, pe numele ei Aida, și mi-a prezentat o oportunitate de afaceri foarte profitabilă și de viitor.

Mai auzisem de această afacere și în 2014 de la o prietenă bună de-a mamei și în 2016 de la fratele meu, dar bineînțeles am zis pas. Cum că eu nu am nevoie de așa ceva, eu sunt mulțumită cu ce am și nu am timp de așa ceva. Lucru care nu era adevărat. Mie imi era teamă să risc, să nu pierd banii investiți și teama de eșec, din cauza ego-ului meu foarte mare. Eee și de aici a început ”distracția”.

Când prietena mea a venit să-mi prezinte această afacere, am zis DA ... într-un final, dar a fost un da cu jumătate de gură și cu strangere de inimă ... hi hi hi. Am zis ”hai că o fac și pe asta, dacă a venit și al treilea nebun să-mi zică de ea, înseamnă că e ceva de capul ei”. Așa că am investit o sumă de bani, care pentru unii ar fi o avere și pentru alții un bacșiș. La mine era între :)), dar i-am investit.

Vă spun cu mâna pe inimă că a fost cea mai înțeleaptă decizie pe care am putut să o iau. După ce am intrat în acest club și am înțeles bussines-ul și cum funcționeaza el, m-au apucat remușcarile, deoarece puteam începe acest bussines de acum trei ani și nu am făcut-o, am lasat aceasta oportunitate să treacă pe lângă mine, așa, pur și simplu. Atunci am realizat că astăzi puteam să fiu independentă financiar, dacă ziceam DA, atunci, pe loc, în 2014.

După, m-am consolat singură, spunându-mi că nu a fost momentul meu atunci. :))

Bun, după ce m-am înscris în club și mi-am cumpărat și afacerea de travel, Aida m-a luat de mână și m-a dus la club să cunosc comunitatea. M-am îndragostit pe loc de club și de oamenii de acolo!!! Am cunoscut oameni din toate domeniile de activitate și nu numai, de la afaceriști la studenți, și bineînteles, angajați responsabili ca și mine, cu taxele și impozitele plătite lunar, că doar muncim pentru statul Român. Pe scurt oameni care s-au complăcut în situația asta, ca și mine, de altfel.

Atunci am înțeles că sunt în ”cursa șobolanului” și că nu am educație financiară, așa că am întrebat cățiva lideri din club și unul dintre ei mi-a recomandat o carte foarte bună. Este vorba de ”Tată bogat, Tată sarac” de Robert Kiyosaki. În secunda doi am dat search pe google și mi-am comandat-o. Vă spun sincer, cartea aceasta mi-a dat reset total, mai tare decât mi-a dat cartea lui Napoleon Hill - ”De la o idee la bani”, pe care btw o recomand și pe aceasta cu mare căldură. Sunt două cărți la fel de bune, doar că mie mi s-au aprins ”beculețele” după ce am citit-o pe prima.

Acolo am înteles cât de ”needucată financiar” sunt și că mi-am investit banii eronat toată viața, am înțeles ce sunt activele și cum poți pune ”banii să muncească pentru tine” și nu invers. Toată viața am muncit pentru bani și asta din cauza că în școala românească nu s-a predat niciodata acest subiect. Cu toții am crescut cu această mentalitate, deoarece toată viața ni s-a spus că:

” - Trebuie să iei note mari, că altfel nu o să ajungi la facultate!”
” - Dacă nu o să termini o facultate, n-o să ai o slujbă bine plătită! Și dacă nu vei avea o slujbă bună, cum crezi că ai putea să te îmbogățești?”, etc.

Așa că :

                                  DACĂ VREI SĂ FII BOGAT, TREBUIE SĂ ÎNVEȚI SĂ FACI BANI.


* mai multe am să vă spun în următorul articol ;) 








sâmbătă, 24 septembrie 2016

Indiferenta la C1

       Fiecare "incercare" din viata noastra incepe cu doi jucatori ... doi nebuni jucatori, cu putine mutari la inceput, dar cu posibilitatea de castig spre finalul acesteia. Incep incet, incet, timizi si cu mutari putine, asteptand momentul oportun pentru golirea campului de lupta si atacand rapid si sigur spre finalul partidei, oferindu-le, astfel, posibilitatea de castig. 

       Totodata, sunt constienti ca pentru obtinerea victoriei au nevoie de timp de gandire, tact si foarte, foarte multa rabdare, altfel, risca sa se piarda pe "traseu". De aceea stau si-si verifica adversarii sau posibilii adversari, inainte de a se arunca in terenul, inca gol din fata lor. Stau si ii innebunesc pe cei din jur, cu mutarile lor, inainte si-napoi la diagonala, pana nu mai inteleg nimic. 

       Dupa, incepe eliminarea unora dintre ei, prin punctele cheie oferite de terenul de lupta si abia dupa ce simt ca li s-au eliberat mai multe cai de atac, dau lovitura finala, care sa-i duca la victoria mult asteptata.

       In continuare, inchei aceasta partida de sah din viata fiecaruia dintre noi, cu un citat drag mie:

"Prin definitie, omul nu este diferit, ci indiferenta sa este cea care face diferenta." - Weber Fabrice


Sursa foto:https://aliceonica.wordpress.com

         Lectia invatata?

- Sah mat din trei mutari!

         Morala?

- Cu rabdare, tact si intelepciune depasim orice obstacol!